Iubesc bărbaţii pentru că mă hrănesc cu
amorul din ei,pentru mâinile puternice care mă cuprind în universul lor,pentru fiecare sărut otrăvit
oferit din iubire,pentru că le simt pulsul crescând a fiecare atingere,pentru
fiecare clipă petrecută în „Grădina Zeilor”,pentru că sunt atât de diferiţi şi
totuşi sunt la fel,pentru că noi femeile ne tragem din coastele unui
bărbat,pentru că mi-au frânt inima,dar întodeauna le-am frânt-o mai tare,
pentru că îmi place să îi privesc cum îşi adună cu lacrimi în ochi ultimele
bucăţele de suflet, pentru că atunci când mă plictisesc îmi place să le aud
vocea groasă şi autoritară ,pentru că îi lasăm să creadă că ei domină dar
întodeauna avem ultimul cuvânt.
Bărbaţii au fost creaţi de Dumnezeu pentru a
venera femeia,a o iubi şi aprecia,ai oferi clipe de plăcere şi durere,de a fi prima iubire şi ultima a unei
minunate femei. Prima iubire a unei femei va fi specială ,pentru că noi femeie vom avea
ceva pus deoparte pentru prima persoană care ne-a pătruns în inima şi ne-a
facut să simţim acel ceva special ...nu se uită mai ales când acea persoană tot
vine şi pleacă din viaţa ta..atunci iubeşti cu suflet de copil,cu
inocenţă.Alături de aceea persoană descoperi sentimente care nu le-ai mai avut până
acum : gelozie,bucuria,tristeţea, fericirea pentru o clipă şi uiţi de tot din
jurul tău prin magia unui sărut..în ea găseşti liniştea,consolarea atunci când
totul ţi se pare că nu mai are rost cu toate astea, am ajuns să cred că
dragostea a fost dată de zei,pentru a ne face mult rău unuia celuilalt, în două cuvinte distrugere totală.
Îmi amintesc acea
noapte a noastră de mai,în care am simţit plăcerea de a fi femeie ,acea noapte
în care hazardul şi dragostea m-au ajutat să descopăr o latură a firii mele,
clipe de neuitat şi o dimineţă plină de
zâmbete şi îmbrăţişări.
-
Ce
face minunata mea zeiţă ? m-a întrebat cu o voce groasă
-
Minunat , mulţumesc pentru o noapte încântătoare ! am răspuns pe un ton sfios dar dulce.
După un larg şir
de complimente oferite reciproc,m-am ridicat din pat şi am plecat spre scenă,însă nu înainte de ai oferi un sărut cu mult venin.Se spune că femeia
este ajutorul diavolului,dar oare aşa să fie ?
Sunt femei care
spun : „Mă vei iubi o viaţă întreagă” , altele spun „Pentru
tine merg pe calea pierzaniei” sunt atât de multe moduri de aş exprima
dependenţa iubirii.
Privind dulcele
amar prins în negreaţa cafelei alături de colegii mei,lovesc liniştea spunând:
-
O
minunată piesă ,un minunat debut … Memoriile gheişei „Sakura” !
-
Iar
tu vei fi gheişă ,draga mea !
-
O
gheişă, am răspuns nedumerită,o femeie a nimănui dar a tuturor .
-
Exact,un
copil care a devenit femeie .
În viziunea mea o
gheişă înseamnă un copil transformat
într-o femeie,o femeie care sfârşeşte prin culoare. Un om până să ajungă o
mască,o femeie care a avut suflet până a căpătat altele, ură şi silă,dar şi
plăcerea de a vedea un bărbat care încearcă să domine şi să creadă că merită
tot!
O gheişă nu-şi
vinde trupul,oferă plăcere,se joacă,iubeşte o seară apoi pleacă şi uită .
-
Îţi
doresc mult noroc în acest rol , mi-a spus colegul meu de breaslă .
-
Oameni
slabi cred în noroc,cei puternici în muncă şi recompense !
-
Adevărul
este că un artist se hrăneşte prin aplauzele şi dragostea publicului,draga mea
Victoria,iar tu eşti un artist complet.
-
Nu am
curajul să pretind asta,pentru că nu eu sunt cea care îşi spune rolul, eu sunt
un simplu pasager . El trăieşte prin
mine,asta înseamnă a fi artist în teatru, să mori şi să renaşti pentru a da
naştere personajului tau !
După o lungă
discuţie în contradictoriu cu Aaron şi
repetiţiile pentru debutul piesei
„Memoriile gheişei Sakura”,m-am lăsat păgubaşă fiecare avea ideile sale în ceea
ce priveste exprimarea artei prin teatru.
Simţeam nevoia unui moment de extaz şi fără să ezit m-am
întors la cel care mă venera,primul ales Casian.
Nu ştiu cum iubesc alte femei, dar eu iubesc la intensitate maximă,duc totul la extrem,simt cum orice moment
de iubire se scurge prin fiecare celulă şi atom din corpul meu.O iubire
obsesivă,toxică aş putea spune,odată ajunsă nu o mai pot scoate din sistem .
O femeie oferă
tot şi îşi reia aceea iubire impecabilă,în fond iubirea unei femei este ca un
ocean plin de mistere şi comori.
Am deschis
uşa,petale de trandafiri erau aşternute cu multă pasiune şi patimă pe
podea,duceau către dormitor, un miros de mere caramelizate aşa cum numai bunica
mea ştia să le facă mă-mbăta,o inimă şi o sută unul trandafiri îi dădeau
strălucire unei camere fără voce şi un
bilet de la el.
„Iubita
mea,micuţa mea Afrodita,
Mi-ai dat nimic
dar te-am îndrăgit ca şi cum mi-ai dat totul. Ţi-am gustat veninul iar acum mă
simt pierdut,dependent de iubirea ta, mi-ai pus praf de stele pe trupul meu
neînsufleţit, mai prins ca un drog iar acum a venit momentul să te consum zilnic.Tu
ai fost punctul meu de legătura dintre realitate şi vis, m-ai ancorat în
universul tău perplex, unic si murdar, nedemn de iubirea şi afecţiunea mea. Nedemn
de atingerile mele,nemeritat de sufletul meu. M-ai iubit,mă iubeşti aşa cum nimeni nu a făcut-o , m-ai strâns la
piept deşi eram doar un străin inimii tale,lasă-mă să fiu al tău, lasă-mă să
fiu ofrandă pentru Afrodita..
Casian !”
Un moment
desprins parcă dintr-o piesă de teatru,n-am să plâng,am să mulțumesc Domnului că
mi-a dat şansa să cunosc o simplă liniște sufletească.
Liniştea asta mă cuprinde
oricând el se află alături, oricând îi simt mirosul. Mirosul sufletului său
inspiră stabilitate.
Rememorez cu o
plăcere dinamică, toate minutele care au
urmat,pline de pasiune,de iubire,de “sălbăticie” prin care trupurile noastre au
vorbit, am simţit cum trupul său ardea
în flăcări şi se incendia la săruturile
pătimaşe lăsate într-un corp perfect.
Mă sorbea din priviri,acele priviri jucăuşe şi blânzi
pe care numai un îndrăgostit le avea ,atunci m-am încumetat să-ntreb :
-
De ce
mă iubeşti ? Dacă într-o zi o să plec
din viaţa ta mizerabilă şi demnă de dispreţ?
-
Pentru că te iubesc,nu îi pot dicta inimii. Nu sunt dictator,însă te
iubesc. Nu cum ţi-au spus ei că e
iubirea, nici eu nu ştiam asta – dar iubirea nu face lucrurile mai frumoase.. Nu
suntem aici să facem lucrurile perfecte. Fulgii de zăpădă sunt perfecţi.
Stelele sunt perfecte. Nu noi ! Suntem aici doar
să iubim şi să murim,iar dacă o să pleci să-ţi aduci aminte că cineva şi-ar fi
dat viaţa să te aibe măcar o secundă din viaţa lângă el .
-
Ai suferi dacă aş pleca ?
-
Enorm, când o relaţie se
sfârşeşte, unul din cei doi sufera. Dacă nu suferă nici unul, înseamnă că nu a
fost niciodată iubire doar atracţie,
vocea trupurilor.. dar dacă suferă amândoi înseamnă că iubirea încă nu s-a
sfârşit.
-
Însemn
atât de mult pentru tine ?
-
Noi
doi,suntem precum ochiul şi mâna. Când ochiul plânge mâna este cea care-i
şterge lacrimile formate din 99% sentimente şi 1% apă iar atunci când mâna se loveşte ochiul este cel
care îşi dezlănţuie suferinţa .
-
Deci, sunt un rău pentru tine ?
-
Un rău necesar,cu tine este rău însă fără tine
ar fi Iadul pe pământ.
M-am ridicat din pat îndreptându-mă
către bucătărie,pe pervaz era o rândunică ce spunea una din poveştile auzite de
către călători,un minunat cântec ce mi-a umplut inima de fericire .
Mă pregăteam pentru marele debut al
capodoperei,simţeam cum fiecare suflet din acea sală mă hrănea,privirele
tuturor bărbaţiilor aţintite asupra trupului meu afrodiziac şi vrăjiţi de vocea mea calmă,dulce şi suavă
,simţeam invidia femeilor care îmi mângâia mândria şi orgoliul meu femeiesc,
mai mult decât atât am renăscut odată cu personajul meu, m-am dezbrăcat de
orice sentiment
furie,iubire,fericire,dezamăgire .. toate care s-au pierdut în abisul
sufletului,dar care au rămas tatuate în inima mea . Acele tatuaje care îşi
pierd din aspect în fiecare zi dar care însă îmi doream să le recolorez,suntem
oameni rănim ceea ce iubim,iubind.
După terminarea piesei,toată sala era în picioare,chiar un
producător al unei faimoase m-a felicitat chiar mai mult,mi-a propus să fiu
personajul pricipal dintr-un serial foarte renumit din New Orlens. Plină de
entuziasm,am acceptat fără să stau de două ori pe gânduri. Plecarea era în 5
zile, ultimele 5 zile de plăcere şi de a procupra amintiri.
Mă gândeam cum
trebuia să-i dau vestea lui Casian, am găsit uşa deschisă. Am intrat în camera şi
l-am văzut ghemuit în colţul în care
fusese cândva un pat plin de pasiune. Stătea de-a dreptul pe podea, cu spatele
lipit de perete, cu mâinile încrucişate pe genunchii albi, osoşi.
-
Ştiu
ce vrei să-mi spui,am aflat de la
Aaron .
Ochii de un verde
ofilit,ca frunzele de toamnă îi erau
umezi. M-am apropiat încet şi m-am aşezat lângă el. I-am atins cu vârful
degetelor părul, dar el mi-a dat mâna la o parte fără să mă privească măcar,
mulţumind pentru iubirea care i-am oferit-o.
-
Îmi
pare rău,însă este o şansă unică iar eu nu o să o ratez, ca marii zei ei vin pe
pământ doar să iubească şi să provoace război . Casian,iubirea este o iluzie, prea frumoasă ca să nu doară. E un sentiment
confuz şi chinuitor, unori egoist cere mult şi oferă prea puţin.
-
Nu-ţi
voi spune “Adio”, sau la “ La revedere !” ci doar “ Pe curând !” , aş fi vrut să te fac să
simţi ce înseamnă cu adevărat să iubeşti ca un nebun,ca un om ce numai sunt,ca
un soldat în război,însă tu mai folosit ca pe o marionetă şi ai lăsat ca
iubirea din tine să putrezească şi să se transforme în regret, să nu uiţi TE
IUBESC !
-
Am
dăruit vagoane de iubire şi timp fără să aştept vreo clipă să le primesc
înapoi,însă te-am iubit pentru faptul că mai venerat,este o creaţie a LUI şi
pentru că fără să vreau mă trag din strămoşul tău !
-
Mă doare că te las să pleci aşa,însă eu am
fost decât o plăcere …
După un conflict destul de aprins cu cel pe
l-am iubit,am hotărât că este mai bine să plec din casă,şi să mă retrag într-un
loc retras,unde să-mi aştern gânduri care se revoltau ca un uragan .
Momentul plecării a fost mai mult decât
binevenit, am reuşit să mă afirm,să devin o femeie puternică,cunoscută,iubită
de către public şi mai ales o femeie
care a rănit sufletele nevinovate doar pentru a-l uita, însă de-a lungul timpului am înţeles că iubirea,amintirile
depind de noi, de acţiunile noastre, de gânduri, cuvinte şi răspunsuri. De
gesturi şi oameni. De câteva zile mă tot întreb cum încap atâtea amintiri în
noi? Cum de nu fug din suflete şi din gânduri, cum de iau naştere? Cum ar
arăta o viaţă fără amintiri? Noi ne suntem propriile amintiri. Amintirile
respiră prin eul de ieri, prin eul din copilărie, prin eul de azi care mâine va
deveni un eu deja trecut…şi alături de propriul eu se află ei-oamenii- care de
fapt ne îmbracă amintirile şi ni le grupează în amintiri calde şi amintiri
reci. Oameni care au însemnat totul pentru noi la un moment dat , dar care au
plecat fără cele mai mici explicaţii . Îmi amintesc şi acum mirosul lui de
parfum, îmi e dor , îmi e un dor de toate momentele petrecute în viaţa încât aş
putea trăi în trecut , la nesfârşit fără să-mi doresc altceva..
Să ştii că odată contai pentru
cineva … Dar acum eşti un străin pentru acel cineva .Te simţi aşa de bine încât
ţii se împânzesc ochii de amintiri. Nu e vorba de dragoste, de sentimente, e vorba de faptul că cineva, oricine, te făcea
fericit, te făcea să-l adori , să iubeşti respiraţia lui , să simţi că este
oxigenul tău şi acum nu te mai face. Nu e vorba de iubire, ci e vorba de faptul
că îţi pare rău că el sau ea este fericit sau fericită alături de altcineva şi
nu eşti tu , că oferă zâmbete altcuiva . Nu e vorba de iubire, dar puteai iubi
fără reţinere , fără regrete …
