Cărţi de suflet - Scrisoare de dragoste

Despre autorul Mihail Drumeş , aş putea scrie numai cuvinte de laudă ,însă am să încep prin a scris o scurtă biografie despre el .

Mihail Drumeș (n. Mihail V. Dumitrescu născut la data de 26 noiembrie 1901, Ohrid, Macedonia - d. 7 februarie 1982, București) a fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român, foarte popular în perioada interbelică.

A debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele și schițe Capcana in 1927. Între anii 1922 și 1924 Teatrul Național din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămășagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din București pentru Teatrul Național din Craiova. În 1925 susține bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar și a războiului. Între anii 1924 și 1928 este student la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București.

Opere selective :

• Capcana, 1927

• Invitație la vals, 1936

• Ioana d'Arc, 1937

• Scrisoarea de dragoste, 1938

• Elevul Dima dintr-a șaptea, 1946

• Se revarsă apele, 1961.

• Sfântul Părere, 1930, ediție definitivă Cazul Magheru, 1970

• Arde Prahova, 1974 

  Din aceste capodopere literare, o să vorbesc despre " Scrisoarea de dragoste "   , o poveste impresionată dar cu un final trist .Romanul se împarte în 3 părţi : 


1 . "Un băiăt şi o fată se întălnesc, se iubesc şi se iau”;

2. “Puteau fi fericiţi toată viaţa, dar el, întâlnind o fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubeşte”;

 3. “Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a greşit pierde totul”.

  Prima carte a romanului conţine 7 capitole, a doua carte 11 capitole , în final cea de-a treia carte: 6 capitole. Subcapitolele au titluri la fel de sugestive, daca le urmărim, putem să ne imaginam evoluţia pe actiuni şi personajele.Personajele principale sunt:Dinu Gherghel, Anda Brădeanu, Fam.Apelevianu,Bob Geamănu;

În prima carte  povestea  decurge firesc,pare a fi un jurnal,cei  doi protagonişti îşi destăinuie gândurile şi sentimentele fie prin intermediul scrisorilor către o terţă persoană, fie în propriul jurnal. Anda şi Dinu se întâlnesc în tren,discută , fără a avea curajul de aşi destănui identitatea. 

Din mărturiile lui Dinu, Anda părea a fi  “..o brunetă înaltă , subţire,aproape difană,cu o frumuseţe aproape perfectă....arăta proaspată şi fragedă aşa cum a zămislit-o natura ... cu un zâmbet sfielnic şi fecioresc ...”. În tren aceaştia poartă o discuţie neverosimilă, astfel el îşi capăta denumirea de Iwar ,având chiar şi o adresă  în mintea Andei care se gândea doar la el .

Din nou printr-o întâlnire a destinului  aceştia au facut cunoştiinţă , dar deşi cunoscând adevaratele nume , aceştia îşi spuneau tot pe numele de alint ,adică : Iwar şi Ghiocela.Au început să iasă la film, restaurante ,unde Iwar cerea tot timpul separeu.Ivar a vrut ca Anda sa fie a lui într-unul din separeurile cerute la restaurantul din Baneasa ,dar aceasta i-a “trântit” un pumn în nas de l-a podidit sângele şi apoi  a fugit .Era fericită ca a scăpat cu faţa curată.La restaurantele la care fusese cu Iwar ii cântase de mai multe ori un chitarist , care i-a intrat sub piele.Vestea că a murit de tuberculoza a zguduit-o ca un seism de gradul 9 .

   Întâmplător a  asistat la examenul de doctorat a lui Dinu Gherghel ,adică a fostului ei prieten , dar după întamplarea de la restaurat Anda nu a mai vrut o relaţie cu acesta.

  

 Dinu Gherghel şi-a facut anunţată vizita tocmai la ea acasă .A fost o mare surpriză pentru Anda.Maman i-a făcut o bună primire lui Dinu .Acesta a cerut-o pe Anda de soţie , dar asta nici nu a vrut să audă de aşa ceva.A fugit din sufragerie dupa ce l-a pus la punct pe Dinu spunând : „Eu nu mă mărit cu acest domn !”.

În cea de-a doua carte, Dinu cedează plăcerii fizice , şi o ia de soţie în condiţiile ei  ( dormitoare separate, pentru a nu-l plictisi cu preocupările şi tabieturile ei femeieşti, înţelegerea că atunci când nu se vor mai iubi să se despartă amiabil, fără ceartă , scandal sau minciuni ;).

Acestia au petrecut două săptamâni de vis în Italia.Anda constituia pentru el o surpriză ,fiindcă în fiecare zi apărea ca fiind alta ,cu însuşiri noi.

  Ocazia de a face carieră  vine nesperat, de la un fost coleg de şcoală, pe care l-a invidiat mereu, pentru originile şi averea sa.Acesta îi face o ofertă de nerefuzat, să devină secretarul unchiului sau, om bogat şi cu poziţie socială.Merge în Istambul în interes de afaceri , unde o întâlneşte pe fiica lui Apelevianu şi anume pe Cora.Dar acele interese de serviciu se transformă în interes personal ,plănuindu-şi să o cucerească pe Cora.

    

    Jebs, aşa cum o va alinta Dinu , se îndrăgosteşte fulgerător de acesta, şi este o bătălie câştigată  fără luptă, el nu trebuie decat să scape de soţie şi să se căsătorească din nou. Neavând curajul de a-i  spune adevărul Andei, plănuieste să scape de ea, aruncând-o în braţele altcuiva.Apelează la colegul Relu, să-i facă curte, să o amăgeasca si compromiţând-o, să îi dea soţului (aparent)înşelat, motive de divorţ. Relu se îndragosteşte de Anda,ea  află de intenţiile lui Dinu şi ii dă motiv de gelozie, îi acordă divorţul şi libertatea, fără a se uita în urmă, avertizându-l : ” ia seama!!! Ai sp ajungi rău, sărăc de tine, oricât te-ai lăfăi în bănet, oricât te-ai înălţa de sus…prea alergi după o năluca, ai să mă cauţi mult şi bine, dar să ştii că nu mă uit îndărăt!!! Nenorocirea pe care ţi-o faci singur doare mai mult.”
Moartea doamnei-maman (mama Andei),la apropiat pe Relu şi mai mult de ea.S-au hotărat să se căsătoreasca.

  

Dinu ajunge bogat, face carieră, calcă orice împotrivire a familiei, doar golul din suflet creşte pe măsură ce distanţa dintre el si fosta soţie se măreşte.Lovitura de graţie este căsătoria acesteia cu Relu, în acest punct realizează ca nu poate trăai fără ea, că poate mai au o şansă şi poate şi ea l-a iubit şi a suferit.

În cartea a treea ne întâlnim cu domnul Apelevianu care, pentru fericirea fiicei sale îi dă consimţământul de a o lua în căsătorie pe Cora . Aceştia merg într-o călătorie unde ,întâmplător Dinu citeşte o carte scrisă de însăşi Anda despre viaţa „lor” .

   

Mâna destinului face ca cele două cupluri să se întâlnească  la Montefiore.În grădina unui restaurant ,unde cele două cupluri stau la aceeaşi masă, Jebs află şi ea povestea celor doi;aceasta  realizează ca fericirea ei s-a clădit pe dorinta lui de parvenire , pe multe minciuni şi compromisuri. (”Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie valul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea”).

   Lucrurile devin stresante .Cei doi pun la cale un duel ,în care trebuie să moară unul dintre ei , pentru că celălălt să poată trăi liniştit.

 În final Jebs se sinucide,Dinu o urmează, refuzând să fie un înfrânt şi o victimă a propriilor greşeli, în urma lor rămâne doar întrebarea “pentru ce?” .Acesta se omoară cu revolverul de la Ghiocela.Anda are unele remuşcări şi unele întrebări la care nu găseşte răspuns(“ te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum mergea şi înainte şi cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic. Asta n-ai ştiut-o, Iwar? Pentru ce? Mereu mă întreb, pentru ce?!?”). Este hotărâtă să treacă peste toate aceste şi să îşi trăiască viaţa alături de soţul ei ,Relu.

Citate preferate :  

"Marile iubiri care ies din matca obişnuitului se rezolvă numai în moarte."

"Moartea, când vine, nu te întrebă dacă ţi-ai trăit bine viaţa. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, mult sau puţin, cu rost sau fără rost, trebuie s-o părăseşti. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenţei noastre."

"Există câteodată în viaţa unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime.

"Vezi ce repede poţi pierde o femeie? Bărbatul trebuie să ştie în primul rând cum să-şi păstreze femeia..."

"Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi."

Cehia şi comorile ei ..

       De curând am vizitat o nouă ţară în cadrul unui proiect multilateral alături de nişte oameni minunaţi . Destinaţia noastră a fost Praga - Ostrava .
    Am să încep prin a vorbi despre oraşul Ostrava . Din punct de vedere geografic  este al treilea oraş ca populaţie din Republica Cehă, un oraş cunoscut pentru minele de cărbuni, de asemeni un oraş minunat.

Ostrava - Vítkovice

 Deşi am petrecut doar 5 zile în acest oraş pot spune că  am avut un noroc formidal , deoarece am urmărit desfăşurarea zilelor naţionale  cehilor  degustând diferite delicatese tradiţionale .








Dat fiind faptul că eu sunt lacto-vegetariană,colegii mei sunt singurii care s-au bucurat în totalitate de ele , m-am mulţumit doar cu preparate din brânză şi deserturi.

 În bucătăria  lor un element nelipsit este carnea de porc,fapt pentru care majoritatea preparatelor conţin carne .




După cum  se ştie ,cehii sunt cei mai mari consumatori de bere,fapt pentru care nu puteam pleca din această ţară fără a vizita fabrica de bere.

Una din fabricile pe care noi le-am vizitat a fost fabrica de bere Radegast Den,care ne-a arătat prin intermediul unui film de scurt metraj care este cu adevărat procesul de fabricare a berii şi bineînţeles ingredientele acesteia .
 O faimoasă bere în Cehia este Becherovka, o băutură realizată strict din plante .



La capitolul istorie,relief pot spune că România stă mult mai bine,deoarece  Cehia are un relief predominant de podiș, dezvoltat pe o veche structură hercinică, denumită Masivul Boemie , în schimb în ceea ce priveşte relieful ţării noastre este caracterizat printr-o diversitate şi complexitate ( 28% este ocupată de munţi , 42% dealuri şi podişuri , 30 % câmpii ) .

Spre ruşinea mea,am uitat numele castelului,însă este unul dintre castelele ce merită văzute cuprinzând o istorie destul de interesantă,se spune că acest castel ar fi bântuit de fantome, oamenii ce locuiau în el au fost înconjuraţi şi lăsaţi să moară de foame .

Lucrul care m-a suprins cel mai tare, este referitor la romi , acestora poartă denumirea de "cehi",în timp ce romii noştri îşi poartă cu mândrie denumirea.
Legat de religia cehilor,nu sunt prea pasionaţi de a fi credincios,multe biserici fiind pustii şi servind ca atracţie turistică .

De asemenea am mai vizitat  mina,  am fost întrebată de una din profesoare dacă aş fi supravieţuit în acea perioadă,răspunzându-i categoric NU .
În trecut , mulţi dintre oameni erau mineri pericolul fiind  prezent oriunde, nimeni nu putea garanta ca la sfârşitul zilei se vor întoarce vii înapoi,chiar dacă exista echipamente şi oameni să-i poată salva .

Nu puteam pleca din Ostrava fără a face o tură de shopping, se pare că mall-ul lor este cel mai mare din toată Cehia,Germania şi Bulgaria (dacă ţin eu bine minte) , hmmmm... Ghiciţi ? Se pare că firmele noastre mari cum ar fi : Takko,C&A , H&M la ei nu sunt aşa de căutate . La ei predomină  : New Yorker ,Lacoste şi multe altele (nu le-am reţinut numele ) . Reduceri mari , haine superbe, multe magazine,multe restaurante şi alte minunăţii .


Următoarea destinaţie a fost Praga,un loc de suflet pentru mine,denumit şi Oraşul de Aur.
Printre atracţiile turistice ale Pragăi  se numără Podul Carol, Piaţa oraşului vechi, ceasul astronomic, Catedrala Sfântului Vit, cartierul şi cimitirul evreiesc şi Castelul Praga, de o frumuseţe impresionantă.

Totodată, Praga este cunoscută drept oraşul lui Kafka, iar turiştii pot admira muzeul dedicat scriitorului, precum şi statuia abstractă dedicată lui, situată în apropierea cartierului evreiesc. Praga este un amestec de vechi şi cosmopolit, un oraş care pulsează 365 de zile pe an.

Roşu la semafor

    Zona 45,strada Elm Street, roşu de prea mult timp. Stăteam la semafor de o eternitate şi îl studiam pe el,un domn înalt,cu mult şarm,brunet cu ochii albaştri ca fundul mării.

Conducea un Hyundai,în fiecare zi venea colindând acest drum să-şi ia fetiţa .

   Verde la semafor,nici nu a apucat să bage în viteză căci un alt vehicul a intrat în el. Era un număr de Vâlcea şi un şofer neatent,simţeam cum ochii mii se zbăteau de nervi,bătăile inimii au accelerat,iar raţiunea mă părăsise. Era oră de vârf,oră în care trebuia să mă întorc la  ospiciul părăginit . Ambulanţa sosise şi ea la faţa locului,însă nu lipsise nici privirile aţintite ale lumii urmărind scandalul monstruos.

    Ospiciul în care mă aflam de trei ani de zile era vechi şi oarecum trist.Avea patru etaje şi geamuri mari,ca nişte ochi care-şi varsă lacrimile exteriorizând durerea sfâşietoare şi torturile la care eram supuşi zilnic.Pe uşa mare din metal,cred că metal de arcilla deoarece tot timpul ne spunea că se realizează diferite bijuterii, nu avea un număr însă toţi ştiau că este camera mea şi a lui Elijah .

   Elijah avea doar 20 de ani şi un viitor în faţă,părinţii lui l-au aruncat ca pe o cârpă uzată,nu am aflat niciodată întreaga poveste,însă  în nopţile cu lună plină vede tot felul de „viziuni” şi lucruri din trecut .

Îmi amintesc ca şi cum ar fi ieri,era o zi de luni în care soarele aţintise printre ramurile copacilor chipurile noastre şterse şi deprimate, era foarte cald  iar geamurile erau deschise. Elijah se târa pe spate pe a ajunge la fereastră, purta una dintre cămăşile de forţă deoarece sedativele numai aveau nici o putere asupra lui .

Scoate nasul printre gratiile ruginite,rămâne un timp trecut şi strigă şoptit :

-         Vino,vreau să vezi aceea banca !

-         Ce este ?  am răspuns pe un ton calm.

-         A sosit vremea curăţeniei pentru psihicul uman. Banca aceea conţine multe informaţii,vezi tu .. Obiectele neînsufleţite ştiu multe poveşti,aceea ştie despre o femeie care şi-a pierdut copilul într-un incendiu iar acum se învinovăţeşte de pierderea lui .

Pentru o secundă am rămas uluit de tot ce mi-a spus,am simţit un fior în tot corpul îngheţat, mi-am revenit spunându-i :

-         De unde ştii ?

-          M-am născut cu un dar,ei îl numesc tulburare de personalitate eu numesc asta vocea celor care vorbesc prin mine.

      Elijah avea scris în foaia de observaţie sau cum spun medicii „Examenul pacientului” „Pacientul  suferă de schizofrenie” însă eu îl consideram un puştan căruia soarta nu i-a fost prea blândă.

-         Ce părere ai despre viaţă? m-a întrebat cu o voce sfioasă

-         Păi, viaţa este atât de frumoasa, încât moartea s-a îndragostit de ea, o dragoste posesivă care înşfacă tot ce poate,i-am răspuns .

-         Şi despre moarte?

-         Am să-ţi spun o scurtă poveste despre un om care avea sufletul la gură şi omul acela a urcat într-un suflet cadavrul de la subraţe sau poate era lângă biserică , nu-mi amintesc exact…

-          Şi ce s-a întâmplat apoi ? A întrebat el curios ..

-          Într-o zi sufletul a coborât în genunchi şi a cerut moartea de nevastă,în numele lor s-au mireni,sfinţi niciodată . De atunci omul acela locuieşte într-un suflet cu aceeaşi dragoste şi moarte.

-          Eu cred că moartea este tunelul de la capătul lumii,ca un labirint ce are multe uşi şi numai câţiva găsesc ieşirea.

-          Adică se reîncarnează ? am întrebat eu nedumerit..

-          Da,fiecare mort trăieşti în corpul altcuiva,ei mi-au mărturisit asta ..

    Se auzise paşii infirmierilor,era timpul plimbării prin parc. Elijah vruia să evadeze pentru a-şi vedea familia şi să le ceară socoteală,şansele de scăpare erau slabe însă el nu-şi pierduse speranţa. Deşi suferea de aceea  boală el spera ca într-o bună zi familia sa să vină să-i spună :

-         Elijah Smith,fiul meu cel iubit te aşteptăm acasă  !

    Era imposibil să se întâmple asta,însă el într-un moment de neatenţie al infirmierilor reuşise să fugă,se afla în zona 45 la semaforul roşu , aştepta ca un om normal cu toate că avea cămaşă de forţă . O maşină venea cu viteză în timp ce culoarea verde îşi făcuse prezenţa . L-a izbit din plin pe bietul fecior…

     Ajuns la spital,doctorii i-au spus:

-         Nu vei mai vedea lumina zilei,îmi pare rău .

Se citea o profundă dezamăgire în ochii  lui,de parcă s-ar fi sfârşit lumea ca o senzaţia copleşitoare de suspendare într-un gol nesfârşit. Suferinţa poate părea interminabilă. Degeaba protestează raţiunea, încercând să strige din răsputeri că e o stare efemeră,să creadă că toţi mint,era adevărat. În acel moment dorea doar prezenţa persoanelor care i-au dat naştere iar apoi l-au părăsit,însă o aştepta în zadar.

După două luni părinţii săi au venit la ospiciul 9 , căutându-l pe Elijah Smith ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.Ospiciul avea o camera de vizită în care noi,eram legaţi la picioare pentru a nu sări pe „musafiri” şi ţinuţi în cămaşă de forţă, pentru Elijah numai era necesar,era ţinut doar în cămaşă şi cu o tăbliţă în care îi era scris numele .

Ajuns acolo Elijah  şopteşte :

-         O vizită ? Nu am mai primit o vizită de 3 ani de zile,toată lumea m-a şters din filele poveştii lor .

În momentul acela părinţii săi au rămas uluiţi de felul în care arata fiul lor,avea lacrimi în ochi,simţeau cum mii de cuţite le sunt băgate în orice organ  al corpului .

-         Elijah,micul meu Elijah sunt eu,mama ta .

-          Mamă ? Eu nu am familie,m-au lăsat în acest ospiciu,am venit după ei şi acum am rămas şi orb  !

Lacrimile lor curgeau precum picăturile unei ploi de vară,sufereau însă sufletul acestui copil era sfâşiat,intrase în putrefacţie orice sentiment…

-         Plecaţi,nu vă cunosc !  a spus tânărul pe un ton grav .

Familia lui îi respectase decizia,fără măcar să-i ceară iertare pentru răul care ii l-au cauzat , timpul trecea iar el devenea pe zi ce trece mai singur  şi bolnav.

        Într-o miercuri el a cerut o foaie şi un pix pentru a-l ajuta să-şi scrie ultimele gânduri,însă atunci când au ajuns el decedase.Se pare că  inima îi cedase după atâtea lupte şi refuzuri venite din partea persoanelor pentru care şi-ar fi dat viaţa. Acum povestea lui este cunoscută nu doar în Ospiciul 9 ci şi în Zona 45 ..

      Se vorbeşte despre un tânăr schizofrenic care şi-a pierdut vederea pentru aş vizita părinţii care l-au abandonat într-un ospiciu din cauza unei boli psihice,despre un copil care şi-a iubit familia ca pe o icoană iar ei nu au venit să vadă la ce torturi a fost supus fiul său, şi acum în noaptea târziu tânărul încă mai vorbeşte cu oamenii pe banca în care femeia îşi plângea copilul ars..

O altă zi ..

   Făcînd o retrospectivă a ultimului an din viaţa mea,mi-am dat seama că îmi e dor să nu-mi fie dor. Am învăţat multe,atât bune cât şi rele,mi-am dat seama că prietenii sunt ca nişte păsări călătoare. 

 Acele păsări care în anotimpul cald îşi fac cuib în sufletul tău iar toamna pleacă şi rămâne acel gol, uneori prietenie este o enigmă pentru toti,alteori prietenia este intermediarul dintre realitate şi vis.

Am învăţat că oamenii indiferent de cât bine le-ai face întotdeauna o să fie nemulţumiţi şi nerecunoscători. De asemenea sunt şi oameni care ar face orice pentru a avea un pic de fericire,chiar şi pentru cîteva secunde însă nu ştiu cum să facă asta sau nu au cum ..

Am învăţat că viaţa este frumoasă şi trebuie trăită din plin,nu contează câte greşeli ai făcut ci să înveţi din ele . Am învăţat că unele greşeli nu pot fi reparate,aşa cum o simplă oglindă spartă nu poate fi reparată ci înlocuită cu una nouă.

Am învăţat că inimii nu-i poţi dicta,ea face doar ce vrea indiferent cât negăm că ea nu conduce.

Dacă am regrete ? NU, nu am nici un regret. Dacă aş putea întoarce timpul aş face din nou şi din nou aceleaşi greşeli,cândva acele greşeli m-au făcut fericit . Acele greşeli sunt cele care m-au învăţat că încrederea  şi respectul se câştigă,că persoanele care te-au rănit au însemnat totul pentru tine cândva,că o prietenie se poate sfârşi aşa cum a început chiar dacă tu încă mai ţii la persoana respectivă,că poţi avea totul şi într-o secundă să dispară,că trecerea timpului nu vindecă nici o rană ci doar se risipeşte  păstrând în suflet amintiri plăcute şi lăsând o întreagă poveste într-o cicatrice mare,că nu poţi să-ţi dai seama când va fi ultimul sărut de la persoana iubită,că oricât ai încerca să faci bine niciodată nu vei reuşi să-i mulţumeşti pe oameni .

Mă bucur că am evoluat,că din 10000 de prieteni mi-au rămas doar 2,mă bucur că  nu m-am mai întors în trecut chiar dacă mi-aş fi dorit la momentul acela.

https://www.youtube.com/watch?v=518WB1IcjPI

Fiul risipitor - Radu Tudoran

După o lipsă îndelungată  şi o vreme mohorâtă numai bună de citit , am decis să vă povestesc despre o minunată carte  intitulată Fiul Risipitor  realizată de Radu Tudoran .

Acest roman are ca  subiect iubirea dintre Eva şi un bărbat mai mare decât ea cu 12 ani . Acţiunea se petrece în anul 1930 când Eva avea doar 14 ani .

În una din zile această îl întâlneşte pe "fiul risipitor" şi se îndrăgosteşte fără remediu de el .Eva, eroina  romanului  îşi petrece adoleşcenţa într-o casă cu oameni  care îi considera familia ei , Maiorul,Getuţa sora ei , mătuşa Aliona , sinele pe care urcau si coborau funicularele, muntele, pajistea intalnirilor timide de inceput de iubire, cabana unde a cunoscut dragostea, camera sordida de hotel, apartamentul prăfuit, cămăruţa de la schit, plaja, absolut fiecare loc  îşi reprimau iubirea în el .

Odată cu plecarea iubitului său,Eva trăieşte o adevărată dramă.Maiorul ,om viclean şi violent o doreşte pe Eva însă aceasta ajunge să-l ucidă,ajungând să fie întemniţată unde îl cunoaşte pe viitorul său soţ  Otto von Seele, fiul cuminte .

După doi ani,"fiul risipitor" se întoarce Eva îl acceptă fără a sta pe gânduri  şi părăsindu-şi  căminul  pentru a petrece câteva clipe efemere cu acesta. Desi are doar douăzeci de ani, Eva se simte obosită, sfârşită şi se îmbolnăveşte grav. Ia hotărârea de a-l respinge data viitoare, dar ideile logice se sfârmă în faţa iubirii şi constată cu uimire  că El este unic in inima ei: sufera pentru El, accepta compromisuri, dar il si uraste de moarte.  Aceste două sentimente puternice se amestescă în fiinţa Evei ,triumfând în final iubirea .

Căutarea febrilă din final - a iubitului si a cheii de la apartament - când îşi uita propria ură, trimite la parabola biblica: să ierti din tot sufletul, sa ierţi necondiţionat. Întrebare repetată la nesfârşit printre ruinele rămase după bombardament "eşti aici?" o fac să-şi dea seama ca El va fi întotdeuna "aici", adică în inima şi mintea ei, aşa cum şi ea era jumatatea Lui.


Citate :

 “- N-ai dormit?
- Nu.
- Ce-ai făcut?
- Te-am iubit.”

“Ce-i cu ochii tăi? Parcă ard! O să fie o zi când ai să te uiţi aşa în ochii altui bărbat?”

“Primul ceai, prima sărutare, prima întâmplare de dragoste, toate sunt la fel: nu poţi niciodată să le simţi gustul.”


“- De ce razi?
- Fiindca sunt proasta si fiindca innebunesc dupa fiecare cuvant al tau! Boala pe care o dai tu nu se vindeca niciodata. Si febra ta tine tot timpul. Vrei sa mai stii si altceva? M-ai aruncat in drum si te-ai intors dupa doi ani, si sunt innebunita dupa tine. Si daca ai sa ma arunci si ai sa te intorci dupa o suta de ani, tot am sa te urmez. Mor dupa tine si te urasc, si astept sa-mi faci ceva rau. (Parca era beata. Isi duse mana la frunte, razand.) O, nu! Sa nu te iei dupa mine. Nu vreau sa sufar din nou! Lasa-ma sa ma intremez!”