Zona 45,strada Elm Street, roşu de prea
mult timp. Stăteam la semafor de o eternitate şi îl studiam pe el,un domn
înalt,cu mult şarm,brunet cu ochii albaştri ca fundul mării.
Conducea un
Hyundai,în fiecare zi venea colindând acest drum să-şi ia fetiţa .
Verde la semafor,nici nu a apucat să bage în
viteză căci un alt vehicul a intrat în el. Era un număr de Vâlcea şi un şofer
neatent,simţeam cum ochii mii se zbăteau de nervi,bătăile inimii au accelerat,iar
raţiunea mă părăsise. Era oră de vârf,oră în care trebuia să mă întorc la ospiciul părăginit . Ambulanţa sosise şi ea
la faţa locului,însă nu lipsise nici privirile aţintite ale lumii urmărind
scandalul monstruos.
Ospiciul în care mă aflam de trei ani de
zile era vechi şi oarecum trist.Avea patru etaje şi geamuri mari,ca nişte ochi
care-şi varsă lacrimile exteriorizând durerea sfâşietoare şi torturile la care
eram supuşi zilnic.Pe uşa mare din metal,cred că metal de arcilla deoarece tot
timpul ne spunea că se realizează diferite bijuterii, nu avea un număr însă
toţi ştiau că este camera mea şi a lui Elijah .
Elijah avea doar 20 de ani şi un viitor în
faţă,părinţii lui l-au aruncat ca pe o cârpă uzată,nu am aflat niciodată
întreaga poveste,însă în nopţile cu lună
plină vede tot felul de „viziuni” şi lucruri din trecut .
Îmi amintesc ca
şi cum ar fi ieri,era o zi de luni în care soarele aţintise printre ramurile
copacilor chipurile noastre şterse şi deprimate, era foarte cald iar geamurile erau deschise. Elijah se târa
pe spate pe a ajunge la fereastră, purta una dintre cămăşile de forţă deoarece
sedativele numai aveau nici o putere asupra lui .
Scoate nasul
printre gratiile ruginite,rămâne un timp trecut şi strigă şoptit :
-
Vino,vreau
să vezi aceea banca !
-
Ce
este ? am răspuns pe un ton calm.
-
A
sosit vremea curăţeniei pentru psihicul uman. Banca aceea conţine multe
informaţii,vezi tu .. Obiectele neînsufleţite ştiu multe poveşti,aceea ştie
despre o femeie care şi-a pierdut copilul într-un incendiu iar acum se învinovăţeşte
de pierderea lui .
Pentru o secundă
am rămas uluit de tot ce mi-a spus,am simţit un fior în tot corpul îngheţat,
mi-am revenit spunându-i :
-
De
unde ştii ?
-
M-am născut cu un dar,ei îl numesc tulburare
de personalitate eu numesc asta vocea celor care vorbesc prin mine.
Elijah avea scris în foaia de observaţie
sau cum spun medicii „Examenul pacientului” „Pacientul suferă de schizofrenie” însă eu îl consideram
un puştan căruia soarta nu i-a fost prea blândă.
-
Ce
părere ai despre viaţă? m-a întrebat cu o voce sfioasă
-
Păi,
viaţa este atât de frumoasa, încât moartea s-a îndragostit de ea, o dragoste
posesivă care înşfacă tot ce poate,i-am răspuns .
-
Şi
despre moarte?
-
Am
să-ţi spun o scurtă poveste despre un om care avea sufletul la gură şi omul
acela a urcat într-un suflet cadavrul de la subraţe sau poate era lângă
biserică , nu-mi amintesc exact…
-
Şi ce s-a întâmplat apoi ? A întrebat el
curios ..
-
Într-o zi sufletul a coborât în genunchi şi a
cerut moartea de nevastă,în numele lor s-au mireni,sfinţi niciodată . De atunci
omul acela locuieşte într-un suflet cu aceeaşi dragoste şi moarte.
-
Eu cred că moartea este tunelul de la capătul
lumii,ca un labirint ce are multe uşi şi numai câţiva găsesc ieşirea.
-
Adică se reîncarnează ? am întrebat eu
nedumerit..
-
Da,fiecare mort trăieşti în corpul altcuiva,ei
mi-au mărturisit asta ..
Se auzise paşii infirmierilor,era
timpul plimbării prin parc. Elijah vruia să evadeze pentru a-şi vedea familia
şi să le ceară socoteală,şansele de scăpare erau slabe însă el nu-şi pierduse
speranţa. Deşi suferea de aceea boală el
spera ca într-o bună zi familia sa să vină să-i spună :
-
Elijah
Smith,fiul meu cel iubit te aşteptăm acasă
!
Era imposibil să se întâmple asta,însă el
într-un moment de neatenţie al infirmierilor reuşise să fugă,se afla în zona 45
la semaforul roşu , aştepta ca un om normal cu toate că avea cămaşă de forţă .
O maşină venea cu viteză în timp ce culoarea verde îşi făcuse prezenţa . L-a
izbit din plin pe bietul fecior…
Ajuns la spital,doctorii i-au spus:
-
Nu
vei mai vedea lumina zilei,îmi pare rău .
Se citea o
profundă dezamăgire în ochii lui,de
parcă s-ar fi sfârşit lumea ca o senzaţia copleşitoare de suspendare într-un
gol nesfârşit. Suferinţa poate părea interminabilă. Degeaba protestează
raţiunea, încercând să strige din răsputeri că e o stare efemeră,să creadă că
toţi mint,era adevărat. În acel moment dorea doar prezenţa persoanelor care
i-au dat naştere iar apoi l-au părăsit,însă o aştepta în zadar.
După două luni
părinţii săi au venit la ospiciul 9 , căutându-l pe Elijah Smith ca şi cum nu
s-ar fi întâmplat nimic.Ospiciul avea o camera de vizită în care noi,eram
legaţi la picioare pentru a nu sări pe „musafiri” şi ţinuţi în cămaşă de forţă,
pentru Elijah numai era necesar,era ţinut doar în cămaşă şi cu o tăbliţă în
care îi era scris numele .
Ajuns acolo
Elijah şopteşte :
-
O
vizită ? Nu am mai primit o vizită de 3 ani de zile,toată lumea m-a şters din
filele poveştii lor .
În momentul acela
părinţii săi au rămas uluiţi de felul în care arata fiul lor,avea lacrimi în
ochi,simţeau cum mii de cuţite le sunt băgate în orice organ al corpului .
-
Elijah,micul
meu Elijah sunt eu,mama ta .
-
Mamă ? Eu nu am familie,m-au lăsat în acest
ospiciu,am venit după ei şi acum am rămas şi orb !
Lacrimile lor curgeau precum picăturile unei ploi de vară,sufereau însă
sufletul acestui copil era sfâşiat,intrase în putrefacţie orice sentiment…
-
Plecaţi,nu
vă cunosc ! a spus tânărul pe un ton
grav .
Familia lui îi respectase decizia,fără măcar să-i ceară iertare pentru răul
care ii l-au cauzat , timpul trecea iar el devenea pe zi ce trece mai singur şi bolnav.
Într-o miercuri el a cerut o foaie şi un pix
pentru a-l ajuta să-şi scrie ultimele gânduri,însă atunci când au ajuns el
decedase.Se pare că inima îi cedase după
atâtea lupte şi refuzuri venite din partea persoanelor pentru care şi-ar fi dat
viaţa. Acum povestea lui este cunoscută nu doar în Ospiciul 9 ci şi în Zona 45
..
Se
vorbeşte despre un tânăr schizofrenic care şi-a pierdut vederea pentru aş
vizita părinţii care l-au abandonat într-un ospiciu din cauza unei boli
psihice,despre un copil care şi-a iubit familia ca pe o icoană iar ei nu au
venit să vadă la ce torturi a fost supus fiul său, şi acum în noaptea târziu
tânărul încă mai vorbeşte cu oamenii pe banca în care femeia îşi plângea
copilul ars..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu